Rejuvenare, reducerea ridurilor fine și a porilor, creșterea tonusului tegumentar și îmbunătățirea volumelor, reducerea cicatricelor.
Contrar numelui sau, terapia Dracula este cel mai prietenos tratament dermato-estetic, deoarece utilizează plasma recoltată și centrifugata din sângele propriu. Se reduce astfel riscul de infecții, alergii sau intolerante, devenind o procedura biologica foarte sigura și cu efecte naturale, care urmează procesul firesc de regenerare al țesuturilor.
Sângele este recoltat și centrifugat în eprubete speciale, care utilizează un filtru ce permite separarea globulelor roșii și albe și sedimentarea lor la fundul eprubetei. Deasupra filtrului se depune un strat fin (PRP) , îmbogățit în trombocite, care au pe suprafața lor numeroși factori de creștere și regenerare a țesuturilor. Acest strat (PRP=platelet rich plasma) se recoltează în seringa și se depune, cu un ac fin, în dermul superficial sau în scalp.
Procedeul este minim invaziv si nu necesita obligatoriu anestezie cu crema, decât dacă persoana tratata își dorește un confort suplimentar în timpul injectării. In timpul terapiei și scurt timp după, poate apărea senzație de usturime, arsura, prurit sau înroșirea zonei tratate. Acestea sunt semne care confirma eliberarea factorilor de pe suprafața trombocitelor și reprezintă semnale pozitive.
Zonele tratate pot fi: fata, gatul, decolteul, mâinile, scalpul.
Rezultate:
-rejuvenare
-reducerea ridurilor fine si a porilor
-creșterea tonusului tegumentar si îmbunătățirea volumelor
-reducerea cicatricelor post acnee sau de altă natură
-la nivelul scalpului : reactivarea foliculilor piloși si îngroșarea firelor de par, reducerea căderii parului și creșterea în volum a podoabei capilare.